Tradiţiile de familie

  • Compania „Sălcuţa” este așezată într-o vale largă, care era numită încă din vremuri străvechi „inima viticulturii”. Satului Sălcuţa, care este pentru prima dată atestat în anul 1706, i-a fost hărăzit de la mama natură o dezvoltare fructuoasă a vinificaţiei. Potrivit unor surse mai vechi, primii locuitori ai satului au fost încântaţi de frumuseţea locurilor, relief şi condiţiile climaterice, care erau numai bune pentru dezvoltarea agriculturii, în special a viticulturii.

  • Nu întâmplător, anume aici au apărut, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, vinării, care se dezvoltau destul de rapid chiar şi în condiţiile secolului trecut, tinzând spre cooperare.

    De coloritul zonei sud-estice a Moldovei a rămas impresionat şi Eugen Pîslaru. După absolvirea Institutului Agricol din Chişinău, în anul 1974, acesta îşi începe activitatea de muncă în agricultură, iniţial în satul Hagimus, raionul Căuşeni, apoi în satul Ucrainca din acelaşi raion.

  • DSC_3371

  • Se ştie că un vin bun poate fi obţinut doar în cazul în care vinificatorul are posibilitatea să controleze întreg ciclul de producere: de la sădirea butaşilor de viţă de vie până la îmbutelierea vinului în sticle şi furnizarea către consumatori.

Urmând acest principiu, Eugen Pîslaru şi-a organizat, printre primii din ţară, procesul de producere astfel, încât să aibă posibilitatea să producă proprii butaşi, să crească propriile podgorii şi să producă vinuri din propria materie primă.

Astăzi propriile podgorii sunt pentru compania „Sălcuţa” o adevărată mândrie şi o garanţie a calităţii vinurilor produse. Au fost depuse multe eforturi şi investite mijloace în dezvoltarea viticulturii şi achiziţionarea echipamentului în valoare de peste 1 milion de dolari, iar în rezultat „Sălcuţa” corespunde astăzi celor mai înalte cerinţe ale vinificaţiei moderne.

Însă echipamentul modern nu este încă o garanţie a calităţii. Fără să neglijeze inovaţiile, adevăraţii vinificatori nu uită nici de aspectele clasice ale meseriei date şi de tradiţiile vinificaţiei. Anume în tradiţii îşi găseşte inspiraţia Eugen Pîslaru, pentru care podgoriile şi vinăria au devenit sensul vieţii.

Dragostea pentru viţa de vie a fost preluată şi de fiul mai mare al acestuia. Astăzi Sergiu Pîslaru este directorul companiei şi omul care investeşte în afacerea de familie toate eforturile şi dedicaţia sa. Fiind un adevărat perfecţionist, acesta tinde să atingă performanţă în tot ceea ce face, aşa că anume datorită acestui fapt vinurile produse de compania „Sălcuţa” sunt recunoscute astăzi nu doar la noi în ţară, dar şi departe peste hotarele acesteia.

  • Spiritul vinificaţiei de familie este îmbibat în întreaga activitate a companiei. O astfel de abordare a ocupaţiei îndrăgite îţi permite să obţii ceea ce este mai important – să te simţi adevărat stăpân în ceea ce faci şi să înţelegi că pentru un adevărat vinificator fiecare detaliu este esenţial.